Dacă o persoană fizică desfăşoară activităţi comerciale prin construirea şi vânzarea cu caracter de continuitate a unor imobile, fără a se înregistra ca plătitor de TVA, deşi ar fi fost obligată să o facă, poate fi considerată această faptă infracţiune de evaziune fiscală? Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în această privinţă.
Ce spune Legea pentru prevenirea ÅŸi combaterea evaziunii fiscale nr. 241/2005?
Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Ce spune Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie?
Infracţiunea, constând în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, are ca situaţie premisă existenţa unei obligaţii legale de a plăti taxe sau impozite pentru anumite activităţi prestate sau bunuri deţinute.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că în ceea ce priveşte nedeclararea veniturilor unei persoane fizice, trebuie făcută distincţia între veniturile pentru care există atât obligaţia declarării, cât şi aceea a evidenţierii şi veniturile pentru care există doar obligaţia declarării.
Astfel, pentru veniturile pentru care există atât obligaţia evidenţierii, cât şi obligaţia declarării, dacă veniturile au fost evidenţiate în actele contabile sau în alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, deoarece:
nu se poate spune că s-a realizat o ascundere a veniturilor impozabile în condiţiile în care organele fiscale pot lua cunoştinţă de veniturile realizate prin simpla verificare a actelor contabile ale contribuabilului, şi
nu s-a omis evidenţierea operaţiunii deoarece veniturile au fost evidenţiate, doar că acestea nu au fost declarate.
În cazul veniturilor pentru care există doar obligaţia declarării, dacă nu au fost declarate, suntem în prezenţa infracţiunii de evaziune fiscală.
Însă omisiunea plăţii unei taxe, cum este taxa pe valoare adăugată, nu constituie infracţiune de evaziune fiscală, dacă bunul ori sursa impozabilă sau taxabilă nu a fost ascunsă. În cazul în care o persoană fizică nu se înregistrează ca plătitor de taxă pe valoare adăugată în legătură cu transferul proprietăţilor imobiliare, evaziunea fiscală există numai atunci când bunul ori sursa impozabilă sau taxabilă a fost ascunsă, nu şi atunci când organele fiscale competente cunoşteau sursa impozabilă sau taxabilă, întrucât persoana a înregistrat proprietăţile imobiliare la cartea funciară, precum şi la administraţia financiară şi a plătit impozitele aferente transferului proprietăţilor imobiliare, realizat prin procedura notarială.
În concluzie, omisiunea plăţii unei taxe legal datorate nu constituie infracţiune de evaziune fiscală, dacă bunul sau sursa impozabilă nu au fost ascunse. În acest caz, pentru cel care nu a efectuat plata ia naştere doar obligaţia de plată a taxei respective, nu şi răspunderea penală. Atunci când o persoană fizică nu se înregistrează ca plătitor de TVA, evaziunea fiscală există doar dacă bunul sau sursa impozabilă au fost ascunse, nu şi atunci când autorităţile fiscale cunoşteau sursa impozabilă.
Acte normative aplicabile:
Art. 9 alin. (1) lit. a) ÅŸi b) din Legea nr. 241/2005
Decizia nr. 3907 din data de 28 noiembrie 2012 pronunţată în recurs de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie